Regulament
Acest regulament se aplică participanților la concursul pentru copii și adulți, “Urme pe play”.
Evenimentul va avea loc în Comuna Rășinari, jud. Sibiu, locul de desfășurare al evenimentului fiind spațiul din fața căminului Cultural.
1 Caracteristici ale competiției
“Urme pe play” este o competiție de alergare cu caracter submontan.
Traseul se desfășoară pe poteci marcate în Rășinari și pe dealurile de la poalele munților Cindrel și a munților Lotru. Suprafața de alergare a traseelor este formată din: asfalt, drum forestier, în marea majoritate poteci naturale și pășuni, adică iarbă și pământ. Vârsta minimă pentru înscriere este 14 ani la cursele de Cros respectiv de 18 ani la Semi, Maraton și Ultra maraton. Tinerii sub 14 ani pot participa la cursele de copii special organizate pentru ei. Toți participanții sunt obligați să completeze formularul de înscriere online și declarația pe proprie răspundere, care atestă luarea la cunoștință a condițiilor și regulilor competiției. În cazul minorilor este necesară completarea formularului de către părinte sau tutorele legal prin care se atestă confirmarea permisiunii participării acestuia la competiția de alergare.
2 Obligațiile participanților
Participarea la “Urme pe play” se face pe proprie răspundere, în deplină cunoștință a aptitudinii de a participa la eveniment, a stării de sănătate fizică şi mentală. Fiecare participant este responsabil pentru propria securitate şi siguranță. Organizatorul, partenerii, sponsorii, voluntarii şi personalul care participă la realizarea evenimentului nu sunt responsabili pentru orice fel de rănire sau pagube de orice natură care pot surveni în timpul sau ca urmare a desfășurării evenimentului. Fiecare participant trebuie să semneze la preluarea numărului de concurs o declarație de proprie răspundere prin care își asumă riscurile ce pot rezulta din participarea la “Urme pe play” . Participanții au obligația de a asculta și de a respecta indicațiile/instrucțiunile organizatorului și ale personalului de concurs. Pachetul de înscriere nu poate fi expediat prin poștă în avans. Organizatorul poate interzice luarea startului sau continuarea cursei pentru orice participant, dacă acesta se prezintă în stare de ebrietate, este sub efectul substanțelor dopante sau este în stare de slăbiciune evidentă, boală, epuizare fizică sau psihică.
Parcurgerea traseului necesită experiență și unele cunoștințe, cum ar fi:
- fiecare participant să aibă cel puțin o experiență generală despre concursurile de alergare, fiind pregătit din punct de vedere al condiției fizice.
- fiecare participant să aibă cunoștințe tehnice despre abordarea unui traseu neamenajat prin pădure;
- fiecare participant să fie capabil să urce şi să coboare în siguranță o pantă înclinată în condiții dificile;
- fiecare participant ar trebui să dea dovadă de fair-play și să acționeze în consecință atunci când situația o cere;
- fiecare participant ar trebui să știe și să aibă o atitudine care să țină cont de faptul că oricât de multe măsuri de siguranță ar lua organizatorii, nu sunt și nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competițiilor, mediul și condițiile în care se desfășoară acestea;
- fiecare participant trebuie să știe că niciun premiu nu este mai presus de sănătatea și viața lui și/sau a altor participanți și să acționeze în consecință pentru a se proteja atunci când simte sau observă un pericol.
Pericole posibile:
- Accidentări prin alunercare datorate terenului
- Atac animal, câini sau urși
- Accidente cu automobile pe porțiunile asfaltate
- Degerături , hipotermie
- Insolație, deshidratare
- Orice incident trebuie anunțat la numărul de telefon 0799312072 sau după caz direct la 112 sau la serviciul salvamont.
3 Înscrierea concurenților
Înscrierile se vor face doar online completând formularul de înscriere pus la dispozișie deorganizator.
Nu se fac înscrieri în ziua concursului și cu o săptămînă înaintea evenimentului. Măsura este luată pentru a putea optimiza utilizarea resurselor logistice, pentru a evita risipa sau lipsa unor produse sau servicii pentru concurenșii înscriși. ( De exemplu, estimarea produselor alimentare pentru punctele de alimentare, brunch, medalii, tricouri șamd.)
4 Taxa de participare
Start Data | Final Data | Cross | Semi | Maraton | Ultra | Copii 7 – 9 | Copii 10-13 | Copii 4 – 6 |
Hike & Brunch |
1/01/2024 | 1/14/2024 | 80 | 90 | 100 | 130 | 10 | 10 | 10 | 50 |
1/15/2024 | 1/31/2024 | 100 | 110 | 120 | 150 | 20 | 20 | 20 | |
2/1/2024 | 3/24/2024 | 130 | 140 | 150 | 170 | 30 | 30 | 30 | |
3/25/2024 | 4/16/2024 | 170 | 180 | 210 | 230 | 50 | 50 | 50 |
Taxa de participare se poate achita:
- Plata cu cardul direct de pe site-ul evenimentului urmepeplay.ro odata cu inscrierea sau ulterior prin accesarea link-ului din mail-ul de confirmare a inscrierii, pentru a fi redirectionati din nou spre plata.
În caz de neprezentare la start, abandon sau retragere din orice motiv, taxa de participare nu se returnează şi nu este valabilă la un concurs ulterior, precum nici kitul de înscriere nu va putea fi ridicat ulterior. În cazul anulării competiției în caz de forță majoră sau din motive care nu depind de organizator, taxa de participare nu se returnează. Organizatorul nu va suporta în niciun fel eventualele costuri adiacente ale participanților (transport, cazare, masă, etc.).
5 Categorii de participare
*Se ia în considerare vârsta participanților, împlinită la data concursului.
Cursa/Varsta | 18-29 | 30-39 | 40-49 | 50-59 | 60+ |
Cros | F/M | F/M | F/M | F/M | F/M |
Semi | F/M | F/M | F/M | F/M | F/M |
Maraton* | F/M | F/M | F/M | F/M | F/M |
Ultra* | F/M | F/M | F/M | F/M | F/M |
Copii | 4-6 F/M | 7-9 F/M | 10-13 F/M | 14-17 F/M |
*Pentru sportivii legitimați la cluburile sportive acreditate de federația națională de alergare se va face un clasament separat, care nu se va suprapune cu clasamentul din tabelul de mai sus destinat exclusiv alergătorilor amatori.
Pentru modificarea tipului de cursă pentru care participantul a optat inițial (cros / 25km /Maraton/Ultra ) se percepe o taxă de 50 RON, plus eventuala diferență dată de taxele de înscriere diferite. Dacă transferul se face către o cursă mai scurtă, diferența nu se rambursează. Aceste modificări sunt permise cu până la 2 zile înaintea evenimentului, ulterior ne mai putând fi acceptate.
Se vor premia cu bani primele cinci locuri la open ( nu se va tine cont daca sunt amatori sau profesionisti).
Se va face clasamentul pe categorii pentru fiecare proba care va fi premiata cu produse din partea sponsorilor.
La categorie se va face premierea separata pentru categoriile de varsta unde nu vo intra si alergatorii profesionisti legitimati la cluburile sportive acreditate de federatia Română de atletism.
Dacă o categorie de vârstă la amatori are mai puțin de 3 participanți, aceasta se comasează cu o altă categorie de vârstă.
6 Premii
Se premiază cu premii în bani primele 3 locuri la open ( amatori sau profesioniști) pentru:
- Traseul Semi masculin
- Traseul Semi feminin
- Traseul Cros masculin
- Traseul Cros feminin
- Traseul de Maraton masculin
- Traseul de Maraton feminin
- Traseul de Ultra masculin
- Traseul de Ultra feminin
Premiile sunt:
- Locul I: 1000 RON
- Locul II: 700 RON
- Locul III: 500 RON
7 Proceduri de concurs
7.1. Ședința tehnică
Ședință tehnică va fi pusă la dispoziție în mod video pe site-ul competiției https://www.urmepeplay.ro/sedinta-tehnica/.
În cursul ședinței tehnice participanții vor fi informați asupra traseului, porțiunilor periculoase, eventualelor modificări, precum şi a regulilor de comportament pe care participanții sunt obligați să le respecte. O altă ședinţa tehnică va fi ţinută și la linia de start, pentru a răspunde la eventuale întrebări.
Aceasta va avea loc în data concursului cu 30 de minute inaintea startului fiecărei curse.
7.2. Cronometrarea
Cronometrarea se face la secundă, cu ajutorul unui sistem electronic. Fiecare participant va purta un număr, acesta nefiind transmisibil. Este responsabilitatea participanților de a purta corect numărul de concurs (pe partea din față).
7.3 Timp limită
Timpul limită pentru parcurgerea traseului de CROS este de 4:00 ore, de la start care va fi la ora 11, respectiv ora 15:00.
Timp limită parcurgere al traseului de Semi maraton este de 6:00 ore, de la start care va fi la ora 10, respectiv ora 16:00.
Timpul limiă de parcurgere al traseului de maraton va fi de 8 ore de la start care va fi la ora 9:00 , respectiv ora 17:00
Timpul limită de parcurgere al traseului de ultra maraton va fi de 10 ore de la start care va fi la ora 07:00, respectiv ora 17:00.
7.4 Timp limită intermediar
Scopul acestor timpi este de a menaja pe cât posibil voluntarii care sunt în situația de a aștepta în punctele de control și de alimentare, câte-o dată chiar în condiții meteo dificile. Pentru a-i proteja atât pe ei cât și pe participanții la cursele de alergare am stabilit câteva bariere de timp care să elimine posibilitatea prelungirii inutile a duratei expunerii în mediul montan. În cazul în care un alergător nu se încadrează la o barieră de timp, va fi direcționat spre traseul inferior* ca și distanță și va primi timpul de parcurgere al acestuia. Nu va fi eligibil pentru o clasare pe podium la noua cursă chiar dacă timpul îl va poziționa în primii 3.
Dacă un concurent refuză să renunțe la traseul ales cu toate că este în afara timpului, îi se va permite finalizarea traseului în afara concursului oficial și pe propria răspundere. Va trebui să predea numărul respectiv să îl îndepărteze și nu va mai beneficia de suportul alergătorului închizător respectiv a serviciilor de asistență din punctele de control și de alimentare.
Timpi intermediari
Semi
POI | Timp limită | Alt. | Dist. | D+ | D- | Dist. | D+ | D- |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Start | ora 10:00 | 571 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
MGS | ora 13:45 timp: 3:45 |
1145 | 7.5 | 680 | 136 | 7.5 | 680 | 136 |
Maraton
POI | Timp limită | Alt. | Dist. | D+ | D- | Dist. | D+ | D- |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Start | ora 09:00 | 571 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
MGS | ora 11:30 timp: 2:30 |
1145 | 7.5 | 680 | 136 | 7.5 | 680 | 136 |
Berali | ora 12:30 timp 3:30 |
1087 | 14.5 | 1200 | 707 | 7 | 520 | 568 |
Ultra
POI | Timp limită | Alt. | Dist. | D+ | D- | Dist. | D+ | D- |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Start | ora 07:00 | 571 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
MGS | ora 09:30 timp: 2:30 |
1145 | 7.5 | 680 | 136 | 7.5 | 680 | 136 |
Berali | ora 10:30 timp 3:30 |
1087 | 14.5 | 1200 | 707 | 7 | 520 | 568 |
7.5 Numărul de concurs
Preluarea numărului de concurs şi a pachetului de înscriere se face pe baza declarației pe propria răspundere si a actului de identitate sau copia acestuia, în locațiile și orele stabilite de organizator, conform informațiilor publicate pe site.
Numărul de concurs trebuie montat astfel încât să fie vizibil din fată pe tot timpul concursului.
Numărul nu trebuie să fie tăiat sau modificat sub nicio formă în timpul concursului.
7.6 Ridicarea pachetului de start
Numărul de concurs se ridică
începând cu 2 zile înainte de eveniment de la magazinul Explorer din Sibiu, str. Turnului, nr. 13
sau
În preziua concursului de la Rășinari între orele 14:00 – 20:00
sau
în ziua evenimentului, începând cu ora 06:45 pentru proba de ultra, de la ora 08:00 pentru proba de maraton, de la ora 09:00 pentru proba de Semi și de la ora 10:00 pentru proba de Cros de la pavilionul special amenajat în zona de start/sosire din Rășinari.
*Este interzisă participarea cu alt număr de concurs decât cel personal. Toți participanții sunt obligați să prezinte actul de identitate în momentul înscrierii, să completeze fișa de participare pe proprie răspundere și să semneze un exemplar din regulament. Prin participarea la această competiție, concurenții acceptă automat regulamentul acesteia.
Pentru persoanele sub 18 ani este nevoie suplimentar, de acordul semnat al părintelui sau al tutorelui legal.
7.7 Oprirea din concurs
Organizatorul/închizătorul de traseu, îşi rezervă dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri:
– s-a accidentat după start, iar starea sa nu-i mai permite continuarea cursei;
– nu s-a încadrat în timpii limită anunțați în prealabil pentru anumite puncte de pe traseu;
– par a nu se încadra în timpii limită sau care au dificultăți vizibile în a termina oricare din curse.
– în cazuri excepționale.
Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv trebuie sa îi informeze pe organizatori imediat, la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numerele de urgenta 0799312072 .
Ne anunțarea retragerii din concurs poate cauza o operațiune de căutare și salvare (echipe de salvare, salvamont etc.) pe cheltuiala participantului implicat. Retragerea va fi confirmată prin semnătură pe foaia de arbitraj. Orice participant care se retrage va fi ajutat cu privire la cea mai bună variantă de revenire la Start/Sosire, dar este responsabil pentru transportul propriu, ruta pe care o va folosi și acțiunile ulterioare momentului și locului retragerii.
7.8 Puncte de control
Pe traseu sunt amplasate puncte de control obligatorii. Participanții care nu trec printr-un punct de control, indiferent de motiv, vor fi descalificați.
7.9 Echipament obligatoriu
Având în vedere faptul că “Urme pe play” este un concurs ce se desfășoară în zona subalpină în luna Aprilie, suntem nevoiți să respectăm capriciile vremii și să luăm în considerare două variante de echipament în funcție de situația traseului și a condițiilor meteo prognozate la data evenimentului. Le vom numi varianta de VARĂ respectiv varianta de IARNĂ. Organizatorul va anunța cu 3 zile înaintea evenimentului care variantă va deveni obligatorie.
Varianta de VARĂ:
- Încălțăminte sport cu talpă profilată
- Geacă impermeabilă/Foiță de vânt
- Bidon apă – obligatoriu pentru că nu vor fi pahare de plastic sau unică folosință la punctele de alimentare sau la start/finiș
Varianta de IARNĂ:
- Varianta vară+
- Mănuși
- Căciula/Bentița/Șapcă
- Bluză cu mânecă lungă (sau combinație tricou + mânecuțe)
- Pantalon lung/pantalon trei sferturi + șosete lungi (tot piciorul acoperit)
- Folie de supraviețuire
Pentru ambele variante recomandăm și:
- Borsetă/Ghiozdan
- Bețe
- Buff/batic
- Fluier
- Telefon cu bateria încărcată
* Echipamentul este obligatoriu pe toată durata competiției. Echipamentul poate fi verificat de către organizatori și arbitri atât înainte de startul competiției cât și în timpul concursului. Lipsa unui element din echipament aduce cu sine descalificarea sau penalizarea concurentului.
7.10 Startul
Se va da din piața din fața căminului cultural după următoarea schema:
- Proba de Ultra ora 07:00
- Proba de Maraton ora 09:00
- pentru proba de Semi maraton ora 10:00
- pentru proba de CROS ora 11:00
- pentru cursa copiilor ora 12:00
7.11 Traseul
Evenimentul este o competiție outdoor. Traseul este neamenajat și neprotejat, în cea mai mare parte desfășurându-se prin pădure, folosește drumuri publice, poteci marcate și nemarcate, etc. Anumite porțiuni din traseu pot fi considerate dificile. Organizatorul poate modifica traseul din diferite motive, care includ: condițiile meteo, siguranța, restricții de circulație, etc. Modificările vor fi anunțate la ședințele tehnice sau prin email înainte de începerea cursei. În ziua evenientului nu va avea loc o prezentare a traseului, acesta se poate urmări pe site-ul competiției https://www.urmepeplay.ro/sedinta-tehnica/ .Cu 30 de minute înainte de startul fiecărei curse va avea loc o ședință tehnică pentru clarificări și întrebări dacă este cazul.
7.12 Penalizări
- lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu – 30min penalizare
- ratarea unui punct de control – descalificare
- scurtarea traseului – descalificare
- nerespectarea regulilor competiției – descalificare
- comportament nesportiv față de alți participanți, oficiali, , voluntari, arbitri, public, alte persoane – descalificare
- modificarea sau schimbarea numerelor de concurs – descalificare
- Lăsarea de resturi, ambalaje, echipament, pe traseu și/sau distrugerea deliberată a mediului înconjurător și a marcajelor de pe traseu vor atrage după sine descalificarea și interdicția de a mai participa la orice eveniment organizat în viitor.
8 Modificarea traseului, alte decizii privind desfășurarea concursului
- Organizatorul poate modifica oricând traseul sau poate anula/opri competiția dacă aceasta nu se poate desfășura în condiții de siguranță.
- Suporterii pot susține orice competitor cu condiția să respecte regulile de conduită, indicațiile autorităților și/sau ale oficialilor și să nu împiedice desfășurarea competiției.
- Pe parcursul traseelor de concurs nu este permis niciun ajutor venit din exterior (suporter, spectator etc.), excepție făcând cazurile deosebite și ajutorul acordat în punctele de realimentare amenajate, unde competitorii pe lângă băuturile, fructele și alimentele energizante oferite de organizatori pot primii și alte alimente sau lichide.
- Toate deciziile vor fi luate de comitetul de concurs sau de directorul de concurs.
- În caz de forță majoră, organizatorii pot lua decizia unor modificări de traseu sau program. La limită se poate decide inclusiv amânarea sau anularea cursei, în situații excepționale.
- Organizatorul își rezervă dreptul de a aduce modificări asupra informațiilor afișate pe pagina de internet, a regulamentului sau a programului etc. Aceste modificări vor fi aduse la cunoștință participanților cu minim 5 zile înaintea concursului sau cel târziu la preluarea numerelor de concurs.
9 Contestații
- Orice contestație se va comunica oficialilor imediat după afișarea rezultatelor. (Acstea vor putea fi verificate online pe pagina www.urmepeplay.ro si pe pagina de facebook a competitiei). Contestația se va depune în scris însoțită de suma de 50 Ron. În cazul în care contestația este admisă, suma de bani va fi restituită. În caz contrar se va reține taxa de contestație.
- Nu se acceptă contestații înainte cu 30 de minute de premiere, în timpul sau după premierea categoriei la care face referință.
10 De reținut
Organizatorul este o asociație non-profit, fără scop comercial / lucrativ și fără angajați. Concursul Urme pe Play nu este un produs sau serviciu oferit contra cost, ci este o manifestare sportivă pentru amatori a cărei organizare și desfășurare este posibilă datorită, exclusiv contribuțiilor de participare ale concurenților, contribuțiilor sponsorilor / partenerilor, precum și datorită pasiunii noastre pentru mișcarea în natură, a muncii în afara joburilor permanente și a dedicației voluntarilor noștri.